Cum să economisești

LoL3X   21 February 2016   No Comments on Cum să economisești

Vă spun din start că acest articol nu e un articol luat din cursurile de economie, nu o să vă dau metode miraculoase de îmbogățire și nici nu o să primiți vreo diplomă dacă citiți textul acestui articol deci, dacă la asta vă așteptați, nu prea o să vă fie de folos ceea ce o să vă relatez în următoarele rânduri.

Când eram în liceu am fost la câteva cursuri de economie, obligatorii fiind în programa școlară datorită profilului liceului respectiv și, ca să vă faceți o idee despre cum funcționau treburile la orele de economie, o să vă povestesc ce și cum. Pot spune că nu am învățat aproape nimic util de acolo. Știți ce făceau ei? Veneau și ne dădeau diferite variante: ”Dacă aveți 5000 de euro puteți să vă faceți asta, asta și asta.” ”Dacă aveți 10.000 de euro o să puteți să faceți afacerea asta și afacerea asta.” Să zicem că o parte din elevi reușeau prin ceva metode să ajungă la sumele alea, apoi oare câți reușeau să se plieze pe afacerea respectivă, să pună planul în aplicare, să mențină afacerea și să scoată și profit? Vă spun eu, foarte, foarte puțini fiindcă lumea are nevoie de lucruri care le plac, nu de idei din cărți.

În primul rând, dacă aș preda cursuri de economie, i-aș învăța pe elevi cum să economisească. E logic, cum să ai bani dacă nu economisești? După ce au învățat să nu mai dea banii pe lucruri inutile și să nu mai spargă milioane pe seară în cluburi puteau să treacă mai departe. În etapa a doua i-aș fi învățat cum să descopere ce le place să facă și cum să scoată bani din pasiunile lor. Dacă nu știu aceste lucruri, adică bazele, cum să ajungă să facă 5000-10000 euro pentru afacerile respective?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *