Review: A4Tech X7 “V-Track” F3

LoL3X   25 August 2014   Comments Off on Review: A4Tech X7 “V-Track” F3

F3 este noul model de mouse conceput pentru împătimiții de gaming, dar și pentru cei ce vor un mouse profesional, cu o sensivitate ridicată, pentru lucrul la birou cu diverse aplicații, din seria X7 de la A4Tech.

Mouse-ul ce folosește noua tehnologie Laser, a fost lansat această săptămână și mă simt onorat că cei de la MicroComponents au trimis și firmei la care lucrez unul “prototip”, probabil înainte ca el să ajungă și în magazine.

Prezentare A4Tech X7 F3
Mouse-ul este unul foarte ergonomic, suprafața superioară este una “poroasă”, pentru o aderență cât mai bună, ce prezintă un total de 7 butoane, complet personalizabile și un buton DPI pentru reglarea automată a sensivității, fără a fi nevoie de a instala soft-ul cu care acesta vine, deși, eu recomand acest lucru, deoarece vă oferă posibilitatea de a salva setările mouse-ului, în funcție de funcțiile pe care le setați fiecărui buton în parte.

Predefinit, butoanele din partea stângă, funcționează ca la orice alt mouse dotat cu astfell de comenzi, adică“Înainte” și “Înapoi”, pentru accesarea folderelor sau a unor slide-uri ori la navigarea pe internet. Deasemenea, butonul din partea superioară de lângă scroll, funcționează ca și “Dublu Click”, sau, dacă îl folosiți pentru anumite jocuri, acesta devine personalizabil, în sensul că îi puteți atribui orice comandă doriți.

Scroll-ul este unul foarte rezistent, destul de dur și “greu” de rotit, ceea ce este mai mult decât perfect pentru mine, deoarece sunt sătul de mousurile al căror scroll “joacă” singur, ori, care atunci când dai în jos de el, să fugă în partea opusă, ori mai știu eu ce alte defecte. Deasemenea, scroll-ul este acoperit cu cauciuc, ce prezintă niște striații destul de dese, pentru o prindere cât mai bune, cu scopul de a elimina orice posibilitate de alunecare, atunci când avem degetele transpirate ori umede probabil.

Butoanele principale să zic așa, click stânga și click dreapta sunt destul de silenționase, clickăitul respectiv specific oricărui mouse este estompat datorită manierei în care sunt fixate butoanele pe carcasa mouseului. Deasemenea, cursa butoanelor este foarte mică, și ea contribuind la reducerea zgomotului făcut la apăsarea acestora.

Partea laterală din stânga, ce prezintă cele două butoane ce se pot observa din imaginile de mai jos, este confecționată din pastic, ce probabil pe unii i-ar incomoda și ar sări revoltați. Deși, eu sunt fanul suprafețelor din cauciuc, vă spun sincer că acestea prezintă și un mic dezavantaj. În cazul în care acea suprafață din pastic ce prezintă acele orificii sau striații, în funcție de modelul mouseului, ar fi realizată din cauciuc, tot “jegul” în urma transpirației, ar fi foarte greu de înlăturat. În acest caz, fiind realizată din pastic, totul se rezolvă foarte ușor cu o lavetă.

Un alt mare avantaj este cablul de alimentare, care pe lângă faptul că este destul de lung, mai exact 2 metri, este îmbrăcat într-un material textil, cu scopul de a-l face mai rezistent. Deasemenea, mufa USB de alimentare este „aurită”, pentru un transfer/legătură cu unitatea ori laptop-ul cât mai bună.

După cum vă spuneam, butonul DPI prezintă 5 nivele de reglare a sensivității, exprimată prin 3 culori diferite (Verde, Galben și Roșu). Deasemea, nivelele de sensivitate sunt setate predefinit la: 400-800-1200-1600 respectiv 3000 DPI, ajustându-se nevoilor fiecăruia în parte.

Când vine vorba de design, mouseul se prezintă excelent. Design-ul este unul atrăgător după cum puteți observa și din imagini, iar ca dimenisiune, pot spune că este mediu, adaptându-se perfect și posesorilor de laptop-uri, nefiind o „cărămidă”.

Păreri Pro și Contra A4Tech X7 F3
+Design reușit și ergonomic
+Dimensiuni medii, ceea ce înseamnă că se adaptează excelent și la laptop-uri
+5 moduri de reglare a sensivității, față de 3 întâlnite la moușii “common”
+Piciorușele de schimb
+Prețul, de numai 70 Lei, îl fac cea mai bună alegere.
-Suprafața laterală totuși putea fi realizată din cauciuc, chiar dacă nu mă avantează personal prea mult. Chiar ar fi fost mult mai comod, sărind peste aspectul cu “murdăritul”.

Vă recomand acest mouse?
Absolut. Se adaptează în funcție de nevoile fiecăruia, fie că este gamer fie că este un simplu utilizator ce folosește aplicații de birou. Personal, eu folosesc destul de des soft-uri ca: Quark, Corel, Adobe ori alte aplicații unde am nevoie de finețe. Cu doar o apăsare de buton, acest mouse se poate adapta oricărei necesități, iar prețul, mai mult decât modest, mă face să îl recomand tuturor.